Arta miscarii prin gimnastica Bothmer
Workshop de RELAŢIONAREProvocarea:
Întâlnirea cu celălalt
Ai simţit nevoia să te „deschizi” către celălalt, dar parcă
ceva din interiorul tău nu-ţi dădea voie, cenzurându-te?
Ai observat că postura şi obişnuinţele de mişcare au legătură
directă cu a fi sau a nu fi „deschis” în întâlnirea cu celălalt? Şi că
ambele „vorbesc” despre condiţionări pe care le porţi cu tine,
mereu şi mereu, de exemplu, faptul că umerii tăi exprimă
diferitele „poveri” care îi apasă? Sau capul care arată cât eşti de
agitat în interior? Cum poţi comunica şi relaţiona în mod sănătos
dacă nu eşti îndeajuns de „deschis” către celălalt? Este
deschiderea o provocare pentru tine? În ce sens? Cât de des îl
întâlneşti pe celălalt în mod autentic?
De când nu te-ai mai jucat?
Dacă ai făcut-o totuşi, ai simţit că se schimbă ceva la nivel
sufletesc atunci când rejoci jocurile copilăriei din perspectiva
adultului? Ai observat că în timpul jocului, făcând diferite mişcări
în plan exterior, apare ceva tot ca o mişcare, dar în interiorul tău?
Poţi oare regăsi creativitatea şi „deschiderea” spre lume a
copilului din tine?
Arta mişcării prin Gimnastica Bothmer
Gimnastica Bothmer este o cale de dezvoltare personală potrivită individului
modern, care constă în reeducarea posturii corpului fizic şi a
obişnuinţelor de mişcare. Aplicaţiile practice ale GB sunt aproape în toate
domeniile vieţii cotidiene, de la armonizarea comunicării în cuplu, la managementul
stress-ului în relaţiile profesionale.
Prin mişcările şi jocurile din Gimnastica Bothmer ni se dezvăluie un
proces de relaţionare între lumea interioară şi cea exterioară, în care
mişcarea interioară emoţională şi vie este modelată în mod conştient în
forme spaţiale. Aceste forme exterioare influenţează la rândul lor atitudinea
noastră interioară, ducând la claritate şi forţă interioară, încredere în forţele
proprii, precum şi la curajul de a te accepta aşa cum eşti … un punct de
pornire sănătos în dorinţa de a te schimba, acceptând provocările.
Fă primul pas!
Descoperă emoţia ce se ascunde în
mişcarea ta către celălalt!
Data: 29 Octombrie 2011, Braşov
(locaţia se va stabili ulterior în funcţie de numărul de participanţi)
Program:
Sesiunea 1: “Punerea în scenă: întâlnirea cu celălalt”
10.00 -11.30
Pauză
Sesiunea 2: “O provocare numită spaţiu personal”
11.45 - 13.15
Pauză de prânz
Sesiunea 3: “Prezenţa în spaţiu, prezenţa în relaţie”
15.00 – 17.30
Feedback general workshop
17.30 – 18.00
Cost promoţional: 90 lei/participant (studenţi 40 lei, cost unic)
Înscrierile cu min. 10 zile înainte de începerea Workshop-ului
(care se fac prin transmiterea unui e-mail la adresa
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza sau la tel: 0723 144 201) beneficiază de o
reducere de 30 lei, astfel: 60 lei/participant, dacă se achită integral costul
de participare.
Locurile sunt limitate şi rezervarea lor se face în ordinea achitării acestuia.
Pentru efectuarea plăţii vă rugăm contactaţi
0723 397 852 (Braşov)
0723 144 201 (Bucureşti)




