Practica Tai Chi Chuan la inceput de drum

Iul292011
Scris de mihaela
PDFImprimareEmail
Practica cos2Tai Chi Chuan la inceput de drum

Practicantul incepator va porni de la cunoasterea propriului corp si a limiteor acestuia. Tai Chi poate fi exersat de oricine are un nivel normal, obisnuit de conditie fizica, nefiind nevoie de capacitati deosebite (flexibilitate superioara, forta musculara sporita, etc.). Poate fi practicat si de unul singur de la inceput, insa complexitatea miscarilor data de faptul ca sunt implicate ambele emisfere, face uneori necesara participarea la un curs de grup predat de un instructor.

Ambele emisfere cerebrale participa la miscari
Instructorul arata miscarile, le explica pe segmente si demonstreaza o inlantuire scurta de miscari, studentul repetandu-le apoi cu incurajarea sa. Mainile si picioarele executa diferite miscari, creierul fiind activat intr-un nou mod (mana si piciorul stang fiind coordonate de emisfera drepta si cele drepte de emisfera stanga). Acest nou mod de lucru cu corpul si mintea este usor derutant la inceput, insa studentii se obisnuiesc repede cu el si restul de miscari sunt invatate cu o usurinta din ce in ce mai mare.

Cu cine invat?
Pentru inceput puteti cauta cativa profesori la cursurile carora sa participati pentru a vedea ce stil de predare au si daca sunteti compatibili cu ei, urmand apoi sa alegeti. Desigur, cunascand-va programul, veti stabili si cand puteti exersa si veti alege sala de practica mai aproape fie de serviciu, fie de locuinta. Practica Tai Chi trebuie sa se incadreze firesc in programul dvs. si sa nu creeze un stres suplimentar.

O alta varianta ar fi participarea la un curs de cateva zile sau de weekend unde puteti invata o suita mai scurta de miscari (denumita in chineza Taolu), pe care o puteti apoi exersa acasa sau intr-un parc de unul singur. Si acest lucru depinde de programul de viata si, desigur, de perseverenta fiecaruia in a urma un drum fara ajutor din partea unui instructor sau grup de exersare.

Pasi pe drum (Tao)
Dupa ce veti invata un Taolu, veti incepe sa adaugati alte elemente pentru a “umple” forma (suita de miscari): veti regla respiratia, lasand-o pe aceasta sa conduca miscarea, veti invata sa creati o structura puternica a corpului, veti linisti mintea, coborand-o in abdomen (Tantien sau campul de energie). Astfel, dupa un timp de exersare, cei care va privesc vor spune ca miscarile dvs. sunt pline de gratie si forta si ca pot simti energia care le anima.


Costin Vasile si Miruna Macavei
Instructori Tai Chi si Chi Kung
www.tao-magic.ro

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com